Ilustrație realizată de Ionuț R. Olaru

Era odată, nu tare de mult, o casă – nici prea mică, nici prea mare – o casă cu acoperiș roșu. În ea trăiau la început doi omuleți, apoi din doi s-au făcut patru. Omuleții (doi mai mari și doi mai mici) erau cât se poate de obișnuiți: cu zile vesele și triste. Dar cele mai interesante erau zilele în care se certau între ei. Erau de-a dreptul caraghioși. Însă omuleții nici nu-și dădeau seama de asta, fiind prinși până peste cap de furtuna lor într-un pahar cu apă.

– Bucata ta de ciocolată este mai mare decât a mea! îi spunea adesea omulețul mic, omulețului și mai mic.

– Bucata ta de timp liber este mai mare decât a mea! îi spunea adesea omulețul mare, omulețului și mai mare.

Cum vă spuneam, niște caraghioși!

Într-o bună zi, trecu prin fața casei lor un uriaș. El se opri, privi cu atenție în jur, apoi se aplecă deasupra casei. Nu, nu îl atrăsese „furtuna” dinăuntru, ci acoperișul ei roșu. Uriașul luă casa în palmă, o studie pe toate părțile, apoi o băgă zâmbind în buzunar.

– Este perfectă pentru colecția mea, își spuse el.

Vă imaginați, probabil, că omuleții erau terifiați și că strigau pe la ferestre ajutoooor, salvați-ne!… Da’ de unde! Omuleții, dragii de ei, nici nu băgaseră de seamă că erau transportați cu casă cu tot și își vedeau liniștiți de certurile lor: doi câte doi, patru câte patru, trei câte doi… ați prins ideea, nu-i așa?

Odată ajuns la casa lui – cu acoperiș roșu și ea, uriașul deschise ușa. Își șterse tălpile de preșul de la intrare, iar doi uriași ceva mai mici îi săriră în brațe. Un alt uriaș mare îl luă, încruntat, la întrebări:

– Unde ai stat până la ora asta? Că doar ai fost la cabinetul medical din cartier, nu la vreo clinică de peste mări și țări.

Uriașul nu se obosi să-i explice că doctorul era bolnav și că găsise cabinetul închis și că fusese nevoit să caute un altul, ceva mai departe. În schimb, băgă mâna în buzunar și scoase frumusețea de casă cu acoperiș roșu.

– Ce frumoasă e! se minună celălalt uriaș mare și uită de încruntare.

– Ce frumoasă e! țopăiră în jurul lui uriașii mai mici.

– Seamănă cu casa noastră, spuse uriașul.

Uriașii cei mici luară căsuța cu acoperiș roșu, cu gând s-o pună pe etajera cu colecția de case. Ba, încă unul dintre ei o scutură zdravăn.

– Dă-mi-o și mie… scânci cel mai mic dintre uriașii mici.

– Ba nu, eu am fost primul!

– Ba eu…

Vă imaginați, probabil, că omuleții din căsuță erau îngroziți și că strigau după ajutor. Nici pomeneală! Omuleții își vedeau în continuare de treburile, pardon, de certurile lor.

Căsuța fu pusă, într-un final, la loc de cinste pe etajera cu căsuțe. Unele aveau acoperiș maro, altele negru sau argintiu, ba unele aveau chiar acoperiș albastru! Dar niciuna, ați citit bine, niciuna nu avea acoperiș roșu, cum avea nou-venita.

– Haideți la masă!

Bombănind și înghiontindu-se, uriașii cei mici se așezară la masă. Uriașii cei mari strigară la ei să se potolească, cei mici nu îi ascultară, așa că începură să se certe: doi câte doi, patru câte patru, trei câte doi și tot așa.

În timpul acesta, în fața casei lor cu acoperiș roșu se opri un colos. Privi de jur împrejur și se bucură. Era prima casă cu acoperiș roșu pe care o vedea în viața lui. Și singura! La picioarele lui, cât vedea cu ochii, creștea puzderie de case cu acoperișuri maro, negre, argintii și albastre.

– Este minunată. Și rară. Perfectă pentru colecția mea!

Colosul se aplecă, o culese dintre celelalte case și o băgă încântat în buzunar.

Și ce credeți că au făcut uriașii într-un asemenea moment?… Aveți dreptate, nu au făcut nimic. Pentru că ei își vedeau în continuare de certurile lor importante: doi câte doi, patru câte patru, trei câte doi și așa mai departe.

Colosul porni fericit spre casa lui, dar simți că îl urmăresc. Se opri din drumul lui și mă luă la rost:

– Ia, spune, domnule, cât ai de gând să mai lungești povestea asta?

Am dat neștiutor din umeri și i-am promis un răspuns cât de curând. Ajutați-mă cu un sfat, vă rog: voi cât ați mai vrea să dureze povestea?

***

Universul creat și desenat de Ionuț R. Olaru este unic. I-am descoperit recent magia și lumina și nu încetez să mă minunez. Încercați și voi, sigur nu veți regreta!

👉 https://www.portfolios.ro/olaru_ionut

👉 https://www.facebook.com/pottersart/

Comentariul tău

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Dridriana.ro utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close