Ilustrație realizată de Vanessa Bucișan

În holul mic de la intrare bunica privea cu deznădejde frământările lui Darius. Afară ningea ușor, în timp ce băiețelul de opt ani tuna și fulgera:

– Nu vreau haina asta, mi-e cald!

– Nu, nu vreau căciulă.

– Nu-mi da mănușile, mi-e cald, n-auzi?

– Nu pot să-mi leg șireturile, leagă-mi-le tu!…

Bunica încercase să-și ajute nepotul: îi vorbise cu blândețe, îl încurajase să aibă răbdare, ba chiar se așezase în genunchi să-i lege șireturile, chiar dacă mâinile-i tremurânde nu erau de partea sa. Nu reușise decât să-l enerveze și mai tare pe zeușorul ei cel blond. Drept urmare, Darius își aruncase cât colo haina, fularul și mănușile și se trântise pe jos. Venea rândul ghetelor să fie aruncate și să zboare prin aer. O șosetă rătăcită care trecea prin zonă își acoperi speriată ochii, rugându-se în gând să nu-i vină vreuna în cap.

Din cuier, paltonul mamei și geaca tatei priveau scena cu îngrijorare. Toate căciulile se adunaseră pe marginea mobilei pe care își făceau de obicei veacul, curioase să vadă urmarea. Chiar și pălăriile de soare ieșiseră de prin cotloanele lor și se apropiaseră în fugă. Doar nu erau să piardă ditamai spectacolul! Încălțările de iarnă – bocanci, cizme și botine – se retrăseseră prudente din calea zeușorului nervos, căci încă țineau la pielea lor. Sandalele, în schimb, se declaraseră neinteresate de circul în plină desfășurare.

– Haide, Dariuse, că nu poate fi atât de greu… făcu bunica o ultimă încercare.

– Ba da… este greu, ce știi tu? se întoarse spre ea zeușorul furios.

Chiar în clipa aceea, la un semnal numai de ele știute, ghetele săriră brusc din picioarele băiatului: una îl pocni drept în frunte, iar cealaltă îl mușcă de nas. Apoi, sub privirile consternate ale întregii garderobe și ale bunicii, ghetele deschiseră ușa larg și-i făcură vânt băiatului, afară din casă. Ba mai trântiră și ușa în urma lui și o încuiară cu cheia, lăsând-o pe biata femeie cu gura căscată.

În vâltoarea evenimentelor și luat pe nepregătite, Darius se pomeni rostogolindu-se în jos pe scările blocului, tocmai până la parter. Ce noroc pe el că locuia la etajul unu! Avu, totuși, vreme să treacă prin toate stările posibile: de la uluire la furie, de la furie la gânduri de răzbunare, apoi la teama de a nu-și sparge capul, pentru ca, odată ajuns la parter, să rămână năuc și cu ochii țintă la copiii care se jucau afară în zăpadă.

– Mda, spuse Darius privindu-și picioarele.

Ar fi vrut să iasă și el afară, dar cum… când nu era decât în șosete? unde nu mai pui că una dintre ele era găurită în vârf.

– Cam nasol, nu-i așa? se auzi o voce de undeva din spate.

Băiatul se întoarse să vadă cine vorbea, însă becul chior din holul blocului nu-l prea ajuta.

– Uf, de când aștept momentul ăsta! chicoti vocea ușor răgușită.

Un moment de tăcere și apoi:

– Bine ți-au făcut! chicoti iar vocea.

Mai mult curios decât enervat de chicoteală, Darius se apropie de locul de unde venea vocea misterioasă. În spatele unor ghivece mari cu flori uscate, îl găsi tolănit pe un scaun. Zdrențăros, îmbrăcat cu o vestă bleumarin jerpelită și așezat picior peste picior, câinele îl privi drept în ochi și repetă:

– Bine ți-au făcut!

– Ceee?

– Da, da… că ne-ai înnebunit cu țipetele și cu mofturile tale!

– Ne-ai înnebunit? Pe cine, cum adică? se miră băiatul.

– Păi, pe noi toți care trăim în blocul ăsta: vecini, câini de vecini, pisici, copii, șoareci, gândaci, păianjeni și câți or mai fi pe-aici și pe care nu-i știu eu.

– Aaa… ăia!

– Ascultă, băiețaș, noi nu suntem „ăia”. Te rog să fii respectuos!

– Respectuos, ce-i aia?

Câinele se uită la el chiorâș. Se ridică de pe scaun, își scutură picioarele și coada, apoi își îndepărtă cu demnitate câteva firimituri de pe vesta jerpelită. Oftă:

– Of, încă unul pe capul meu…

Zdrențărosul se apropie de Darius și-l adulmecă. Clătină din urechi, dădu gânditor din cap și decretă:

– Este un caz greu, mi-e teamă că nu scapă!

Se auzi un murmur nedeslușit, de parcă ar fi fost de față toți vecinii, câinii de vecini, pisicile, copiii, șoarecii, gândacii și păianjenii din bloc. Darius se simțea ca la doctor, deși vedea bine că zdrențărosul cu vestă bleumarin nu avea stetoscop.

– Ce zici acolo? Eu nu sunt bolnav, se răsti el.

– Ba ești, ai toate simptomele.

– Ce?

– Mama ta te-a învățat să zici „bună ziua”?

– Îhî.

– Și zici?

– Când am chef.

– Tata te-a învățat să zici „mulțumesc”?

– Îhî.

– Și zici?

– Nțțț…

– Bunica te-a învățat să spui „te rog”?

– Mda…

– Și zici?

– ……

– Vezi? Este clar ca bună ziua. Ai obrăznicătorenie acută, concluzionă zdrențărosul fără stetoscop. Și nu cred să fie vreo șansă de vindecare la cum evoluează pacientul, adică tu.

Darius tăcu. Câinele tăcu și el. Își reluă tacticos locul pe scaun și scoase o carte din buzunar. Începu s-o răsfoiască liniștit. Consultația se terminase. Pacientul era condamnat la nevindecare.

Afară ningea, chiote vesele de copii bulgăriți răzbăteau până la ei. Băiatul își privea șoseta ruptă și se întreba ce să facă. Într-un târziu își drese vocea:

– Îmi pare rău că v-am spus „ăia”.

Nu avea curaj să se uite la câine.

– Și nu o să mai țip, adică o să-ncerc, zău!

Câinele tăcea, băiatul tăcea și el, privindu-și în continuare șoseta ruptă. Se gândea că ar vrea s-o coasă, dar nu știa cum. Poate că bunica l-ar putea învăța.

– Mă duc la bunica să-i cer iertare! anunță Darius ridicându-și privirea; avea nevoie de încurajări.

Dar în spatele ghivecelor mari cu flori uscate nu mai era nimeni. Câinele dispăruse (asta în cazul în care ar fi trecut pe-acolo vreodată un câine cititor îmbrăcat în vestă bleumarin).

Pe scaun, o carte veche cu colțuri îndoite de la atâta răsfoit. Darius citi titlul: Ghid de îmblânzire a micilor nepoliticoși. Senin, o luă pe scări în sus spre etajul unu. Știa ce avea de făcut. Deși nu era prea sigur că ghetele bătăioase vor vrea să-i deschidă ușa.

***

Vanessa Bucișan locuiește în Baia Mare, are 16 ani și urmează cursurile Colegiului de Arte din Baia Mare. Vanessei îi plac toate activitățile legate de pictură și de desen, adoră călătoriile și întâlnirile cu prietenii. Îi mulțumesc pentru prezența pe acest site și sper să o „revedem” cât de curând!

Descoperiți mai multe despre universul și lucrările talentatei Vanessa, citind mini-interviul nostru „(III) La taclale cu…” din cadrul secțiunii Povești împreună.

Comentarii (02)

  1. Vanessa
    7 ianuarie 2021

    ❤️❤️❤️

    Răspunde

Comentariul tău

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Dridriana.ro utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close