Ilustrații: Zelmira Szabó

Mara se trezi brusc și-și dădu seama că-i sărise somnul. Se întinse în pat cât era de lungă, apoi își zise că nu avea niciun sens să piardă vremea. Cifrele ceasului de pe noptieră clipiră în roșu: 5,55.

– Ce oră frumoasă!

Sări din pat și se împiedică în hainele aruncate vraiște prin cameră. Erau perfecte, miroseau a clătite. Le făcuse cu o seară înainte de una singură, de la cap la coadă, clătitele. Și tot de una singură le și mâncase, dar de la coadă la cap. Îmbrăcându-se, hainele i se părură mai strâmte cumva, dar fata nu-și puse prea multe întrebări.

Mara se îndreptă spre bucătărie lovindu-se când de o masă, când de un scaun. Se împiedică de un teanc de cărți, apoi de niște cutii, iar o pereche de pantofi îi stătu în cale. Dar nu aprinse lumina. Bău pe întuneric un pahar cu apă și se hotărî să iasă afară. Începea să se lumineze. În mod bizar, casa i se părea mai înghesuită cumva și iar nu-și puse întrebări. Își puse, în schimb, tenișii. Se aplecă să nu dea cu capul de pragul de sus și ieși.

Pe stradă nici țipenie. Fetița porni la plimbare prin cartier, cu capul în nori. Vălătuci de nori cumulus îi înconjurau fruntea, iar Mara râse cu veselie.

– Hm, zici că-s Alice!

– Alice, care Alice? se auzi o voce ciudată ca un clămpănit.

– Alice din Țara Minunilor. Ce, n-ai auzit de ea?

– Nu și nici n-am de gând!

Un cocostârc șchiop se ivi din nor și se proțăpi în fața ei:

– Pe norul ăsta eu sunt cel mai tare și dacă vine vreo Alice pe-aici, îi fac vânt de nu se vede! Chiar așa, tu ce cauți aici?

Veselia Marei dispăru ca prin farmec. Își dădu ochii peste cap: încă unul care-i cerea socoteală!

– M-am săturaaaat! Vă urăsc pe toooți!

Cocostârcul își împinse pălăria pe ceafă, se scărpină pe vârful ciocului și așteptă continuarea. Simțea el că nu avea să scape așa ușor de Alice asta.

– M-am săturat! Mama mă bate la cap, tata mă bate la cap: să citești mult, să scrii frumos, să nu te lași pe tânjală… că de ce i-ai răspuns profei de română, că de ce nu i-ai răspuns celei de mate, că să fii plină de delicatețe…

– Delica… ce? o întrerupse cocostârcul, luat pe neașteptate de avalanșa de cuvinte.

– De-li-ca-te-țe!

– Aaa… suspină bietul păsăroi, sperând că tirada se terminase.

Dar nu, nici pomeneală. Fetița își puse mâinile în șold și continuă:

– În plus, am cel mai enervant frate din lume: să ne jucăm, să-i fac tema la franceză, să împărțim dulciurile, să merg cu el la baschet… un nesuferit!

– Gata, ai terminat? Că mai am și altele de făcut în dimineața asta.

Derutat, cocostârcul șontâcăia pe loc. Ar fi vrut să se facă nevăzut, dar nu avea pic de ascunziș pe norul acela și habar n-avea cum să procedeze. Vedeți voi, el nu mai avusese niciodată vizitator o fetiță cu atât de multe probleme. De fapt, el nu mai avusese niciodată vreun vizitator.

– Nu, n-am terminat! se plânse Mara ducându-și mâna la frunte ca într-un act teatral bine studiat.

– Ce mai e acum, cine te-a mai supărat? șopti păsăroiul care se gândea deja să-și părăsească norul mult-iubit.

– Păi, tata! Că tata a zis…

– Și mai cine?

– Și prietena mea cea mai bună care i-a spus colegului de bancă…

Cocostârcul nu mai stătu pe gânduri și își luă zborul. Prinsă în lamentările ei de dimineață, Mara nici nu observă că vorbea de una singură. Ajunsă deja în capătul străzii, făcu stânga-mprejur și porni înapoi spre casă. I se făcuse foame.

– Pun pariu că mama face omletă cu ardei, bodogăni ea. Iar! De parcă n-ar ști că urăsc ardeii și omleta și… pe ea!

Trecu pe lângă câteva pisici care dădeau târcoale unor tomberoane pline de gunoaie. Mirosind izul de clătite emanat de hainele fetiței, felinele priviră în direcția ei. Cea mai bătrână și mai chioară dintre ele observă:

– Ce lungană!

O alta mai sprintenă, cu un ochi verde și unul albastru, se grăbi s-o lămurească:

– Daaa, este fata aceea ciudată care crește într-o lună cât alții într-un an.

– Mi-e frică! scânci un motănel negru atunci când piciorul Marei trecu pe lângă el.

– Să nu-ți fie, este inofensivă, îl încurajă sprintena.

– Da’ ce-are, ce-a pățit?

– Nu știu ce are, dar mă cam îngrijorează, se amestecă în vorbă un motan tărcat.

– Eu, eu… știu eu!

Păsăroiul șchiop își fâlfâi penele în jurul lor. Pisicile se speriară de o asemenea apariție, însă curiozitatea lor era prea mare ca să dea bir cu fugiții tocmai atunci.

– Spune, domnule dragă, spune-ne și nouă, ce are fata?

Cocostârcul ateriză pe piciorul sănătos, trase aer în piept și se pronunță:

– Doamnelor și domnilor, Alisasta este…

– Cine?

– Alisasta are…

– Cine, domnule? Că pe fata asta o cheamă Mara, își pierdu răbdarea bătrâna cea chioară.

– Ok, ok… spuse cocostârcul, simțea el că-i scăpase ceva în privința numelui vizitatoarei matinale. Așadar, reluă el, Fatasta a intrat în preadolescență.

– Preadoles… cum? interveni motanul tărcat.

– Propun să ne vedem liniștiți de viețile noastre și să nu-i ieșim prea des în cale, continuă păsăroiul pe un ton savant. De parcă uitase cât de derutat fusese și el numai cu câteva minute mai devreme.

Pisicile începură să miaune agitate, motănelul cel negru izbucni în plâns. Doar pisica cea chioară și bătrână nu se pierdu cu firea. Profitând de agitația generală, înșfăcă de sub nasul celorlalți un rest de pește afumat și zise:

– Dacă-i vorba de preadolescență, eu m-am cărat de-aici, fraților. Ciao și la revedere!

În hărmălaia de pe stradă, cocostârcul încercă să se facă auzit:

– Nu vă faceți griji, Alisasta va fi bineee…

Dar văzând că nu mai are cu cine discuta, își luă zborul spre un nor din depărtare. Cocostârcul spera din toată inima că nu va mai da nimeni buzna peste el cu noaptea-n cap și cu probleme atât de complicate.

– De fapt, nu sunt chiar atât de complicate… concluzionă el, zburând pe deasupra casei Marei.

Aburi de omletă cu ardei îi gâdilară ciocul. Cocostârcul pufni și zbură liniștit mai departe.

Zelmira Szabó – Ilustrațiile Zelmirei m-au cucerit încă de la prima întâlnire. Ele aduc un suflu nou și ne dezvăluie lumea prin alt tip de lentile decât cele cu care eram obișnuiți.

Povestea mea văzută prin ochii ei este de 1000 de ori mai tentantă. Îți mulțumesc, Zelmira!

Mai multe despre proiectele Zelmirei, unul mai frumos decât altul, puteți afla pe:

👉 https://zelmiraszabo.wordpress.com/

👉 https://www.instagram.com/zelmirka_illustrations/

Comentariul tău

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Dridriana.ro utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close