În primul rând, țin să-i mulțumesc Dridrianei pentru invitația de a lua parte la acest interviu. Eu sunt Anastasia Tăbăcaru. Am împlinit de curând vârsta de 14 ani și locuiesc de când mă știu în Drăgești, un sătuc din județul Bacău. Am încheiat studiile gimnaziale la Școala Gimnazială ”Mareșal Al. Averescu” din Adjud, iar acum mă îndrept către o nouă etapă și anume, liceul.
În ultimul an am descoperit o pasiune profundă pentru arta scrisului datorită doamnei profesoare de limba și literatura română, Severin Florentina, care m-a îndrumat către nenumărate concursuri care mi-au deschis apetitul pentru crearea poveștilor.
Îmi place nespus de mult să citesc, să mă izolez de lume și să mă dedic întru totul lumilor create de diverși autori. Îmi place, în aceeași măsură, să pierd noțiunea timpului alături de persoane dragi, prieteni sau familie.
Țin să menționez faptul că nu-mi plac oamenii care nu știu despre ce carte le vorbesc sau care nu citesc, în general.
Așa cum v-am spus, scrisul este obiectul meu magic cu care evadez din cotidian, formându-mi propriile lumi. Datorită acestuia, vara trecută am câștigat un concurs de scriere creativă organizat de Editura Humanitas Junior. În viitorul apropiat îmi doresc să îmi găsesc inspirația de a scrie ceva unic. Cred că am dat prea mult din casă, dar probabil v-ați dat seama cât de mult îmi place să vorbesc/povestesc.😊
Dridriana: Ce îți place să faci atunci când ești în vacanță?
Anastasia: Când sunt în vacanță îmi place foarte mult să călătoresc, să ies cu prietenii, să mă relaxez.
Dridriana: Dacă ai avea de ales între a citi o poezie, o poveste cu mistere sau o poveste cu supereroi, ce ai alege? De ce?
Anastasia: Mereu am căutat povești cu mistere, deoarece ador suspansul creat atunci când nu poți desluși ceea ce vei citi pe următoarea pagină.
Dridriana: Ai vreo pasiune în acest moment? Povestește-ne puțin despre ea.
Anastasia: În prezent sunt pasionată de călătorii. Iubesc să vizitez diferite locuri, să descopăr oameni noi, culturi noi, preocupări noi. Pur și simplu, nu aș petrece prea mult timp stând acasă :))).
Dridriana: Care este ultima carte/poveste pe care ai citit-o?
Anastasia: Ultima carte lecturată este „Olguța și operațiunea jaguarul”, scrisă de Alex Moldovan.
Dridriana: Ce personaj de carte ți-ar plăcea să bată la ușa ta? Ce i-ai propune să faceți împreună?
Anastasia: Hmm… Grea alegere. Cred că mi-aș dori să o întâlnesc pe Malala, ca să vizităm copiii fără adăpost din țara noastră. Și, ulterior, să le oferim ajutor.
Dridriana: Care este cel mai nesuferit personaj întâlnit în poveștile citite? Ce i-ai spune dacă ai da nas în nas cu el pe stradă?
Anastasia: Cel mai nesuferit personaj este Benone, un răufăcător din „Olguța și operațiunea jaguarul”. Dacă l-aș întâlni, probabil m-aș ascunde imediat, fiind un om de temut.
Dridriana: Dacă ar fi să locuiești într-o poveste, care ar fi aceea?
Anastasia: Mi-aș dori mult să locuiesc în romanul „Singur pe lume” pentru că este o poveste plină de dragoste și bunătate.
Dridriana: Ce carte/poveste ai recomanda prietenilor tăi?
Anastasia: Aș recomanda cu căldură romanul „Singur pe lume” de Hector Malot, deoarece această carte ne învață nenumărate lecții importante, dar în primul rând, ne învață să fim oameni.
***
Dragă Anastasia, îți mulțumesc pentru cuvintele frumoase și pentru recomandările de lectură. Îți țin pumnii pentru provocările viitoare și îți urez multă inspirație la scris. Cu permisiunea ta, redau mai jos una dintre poveștile pe care le-ai scris de curând. Citind împreună, ne bucurăm împreună!
O vară frumoasă tuturor! 🤗
Picături de apă
de Anastasia Tăbăcaru
Au fost odată ca niciodată două picături de apă. Aceste picături au devenit atât de fericite după ce au aflat că vor avea un pui de apă, primul lor copil. Peste mai puțin de două luni a venit pe lume micuțul Pic. Era o picătură dolofană, mereu veselă și jucăușă. Întreaga lui copilărie a petrecut-o jucându-se în cartierul picăturilor, adică într-un canal unde erau la adăpost de curenții puternici, alături de prietenii săi: Poc, Toc și Pleosc.
Când Pic a ajuns la vârsta adolescenței, a început să se schimbe complet. Era mereu supărat pentru că părinții nu îi făceau toate mofturile, nu îl lăsau să meargă la petrecerile prietenilor lui sau nu îi luau picotopul dorit, adică unul dintre cele mai performante telefoane din lumea picăturilor de apă.
Tot în această perioadă a vieții lui, Pic a început să studieze la liceul „Toate picăturile împreună”. La acest liceu studiau toate picăturile, inclusiv picăturile de suc și de lapte. A trecut o săptămână de când Pic a început să studieze la liceu, iar el încă nu-și făcuse niciun prieten. Poc, Toc și Pleosc nu mai vorbeau cu el pentru că devenise rău și era supărat mereu, iar ceilalți colegi nu voiau să stea cu o picătură care nu zâmbea deloc.
După mai multe săptămâni, o picătură de suc a observat că Pic, colegul ei de clasă, nu avea niciun prieten așa că s-a dus să vorbească cu el cu scopul de a-l înveseli. Picătura, pe care o chema Smoothy, s-a apropiat de colegul său singuratic și i-a spus:
– De ce stai singur? Nu te-ai plitisit de singurătate și tristețe?
La aceste întrebări, Pic nu a răspuns, așa că Smoothy a încercat din nou să vorbească cu el:
– Te cheamă Pic, nu? Uite, Pic, eu vreau să fim prieteni, tu vrei?
Pic s-a uitat mirat la picătura de suc care tocmai vorbise cu el și a decis să-i răspundă:
– De ce ai vrea să fii prietena mea? Eu sunt plictisitor și enervant!
– Sunt sigură că nu ești așa! Trebuie doar să mă lași să descopăr omul din spatele acestei măști triste.
La auzul acestor cuvinte picătura de apă tristă și posomorâtă a zâmbit pentru prima oară după mult timp. De atunci Pic și Smoothy au devenit cei mai buni prieteni, erau de nedespărțit.
Numai că într-o zi, la liceu, Smoothy s-a dus să stea cu ceilalți prieteni ai săi pentru că nu mai petrecuse deloc timp cu ei. Văzând că prietena sa îl părăsește, Pic s-a supărat și a plecat de la școală aproape plângând. Nu s-a dus acasă. Umbla posomorât prin cartiere pe care nu le cunoștea, când la un moment dat s-a împiedicat și a căzut în apa cu curenții cei mai puternici. L-au luat pe Pic și l-au dus departe de locurile cunoscute de el. A ajuns într-un loc murdar și neplăcut de unde nu știa cum să scape. Era speriat, înfometat și trist.
A doua zi, dis-de-dimineață, picătura de apă rătăcită a auzit doi oameni care vorbeau despre cum vor lua acele gunoaie de acolo. Pic, speriat, a încercat din răsputeri să iasă din acea mizerie cu speranța că își va revedea curând familia și pe prietena sa Smoothy. Dar după multe încercări eșuate picătura s-a dat bătută. În acel moment, oamenii care făceau curățenie în zonă au luat gunoaiele în care se afla Pic și le-au pus în mașina de gunoi.
Adolescentul picătură a încercat să găsească printre deșeuri și mâncarea specială pentru picături de apă, aceasta numindu-se apalita, dar din păcate nu a găsit decât mâncare de oameni.
Peste câtva timp, Pic auzi niște țipete de ajutor care veneau dintre gunoaie. Era o picătură de bere care încerca din răsputeri să scape dintr-o sticlă. Pic s-a dus grăbit ca să ajute acea picătură aflată la ananghie. După ce a eliberat picătura de bere, aceasta i-a spus lui Pic:
– Îți mulțumesc mult că m-ai salvat! Cum te numești? Eu sunt Noroc și am ajuns aici atunci când curenții au luat casa în care mă aflam eu și fratele meu. Din păcate, el nu a mai rezistat de foame și a secat. Apoi, eu am ajuns într-un loc cu multe deșeuri, iar de acolo am ajuns aici, blocată în propria casă. Știu, e trist! Tu cum ai ajuns aici?
– Pe mine mă cheamă Pic! Am ajuns în mizeria asta pentru că am plecat nervos de la școala unde studiam și am mers să mă plimb; numai că la un moment dat am alunecat și m-au luat curenții care m-au adus printre gunoaie. Gunoaiele au fost luate de acești oameni și aruncate aici. Și uite așa, am ajuns să îi povestesc viața mea unei necunoscute.
– Eu nu sunt o necunoscută! Ne cunoaștem de două minute și deja îți știu jumătate din viață.
– Ei, mai ai multe de aflat.
În timp ce vorbeau picăturile, oamenii din cauza cărora au ajuns aici au descărcat într-un lac cabina în care se aflau. Spre surprinderea lui Pic și Noroc, care credeau că acești oameni voiau să salveze lumea făcând curat în natură.
Când s-au îndepărtat de gunoaie picătura de apă era atât de bucuroasă că a ajuns într-un loc din care știa sigur cum să ajungă la familia lui, numai că picătura de bere era tristă deoarece știa că nu își va mai vedea familia niciodată.
Pic, văzând tristețea lui Noroc, i-a spus că poate să locuiască cu el. Noroc a fost atât de încântată încât l-a pupat pe Pic. După aceea, Pic, cu o istețime de neîntrecut, a reușit să ajungă în orașul în care se aflau părinții lui, prietena lui, adică tot ce iubea el mai mult. Era aproape de cartierul său când picătura de apă a rămas pe gânduri, posomorâtă. Pic nu știa cum vor reacționa oamenii la care ținea atunci când îl vor vedea, dacă îl vor ierta sau nu. Toate aceste griji au trecut când Noroc l-a asigurat că totul va fi bine.
Într-un final cele două picături pierdute au ajuns la casa lui Pic. Părinții lui Pic, când i-au văzut nu au schițat niciun gest așa că Pic le spuse:
– Îmi pare nespus de rău că v-am speriat așa! Am alunecat și m-au luat curenții, dar acum sunt aici și mi-a fost foarte dor de voi! Vă promit că nu vă voi mai face probleme, voi fi o picătură exemplară! Promit! Mă iertați?
– Sinceri să fim, Pic, ne-am speriat când am aflat că ai dispărut, dar ne-am și bucurat puțin deoarece nu mai suportam să fii o picătură râzgâiată care nu asculta deloc. A venit și Smoothy, prietena ta, la noi acasă să te caute. Când i-am spus că ai dispărut, a început să plângă pentru că știa că ai plecat din cauza ei de la școală. Noi știam că nu era vina ei, ci a ta. Tu de la zece ani ne-ai făcut numai probleme. Și acum vrei să te iertăm dar tu ai venit cu altă problemă pe capul nostru? Ce caută picătura asta străină în casa mea? spuse tatăl lui Pic
– Tată, adăugă Pic, știu că am fost un copil problemă dar încerc să repar asta!
– Nu ai cum să repari! Poți să te întorci de unde ai venit.
Noroc, când a văzut cum se comportă tatăl lui Pic cu acesta, a vrut să îi ia apărarea:
– Domnule picătură, mă scuzați! Eu sunt Noroc, prietena lui Pic. El m-a salvat de la o moarte tragică și dureroasă, nu merită să audă aceste cuvinte din partea dumneavoastră. Mai ales că vă iubește mai presus decât orice!
– Te rog să nu te bagi! Pic…
Pic l-a întrerupt pe tatăl său pentru că știa deja că nu mai avea cum să locuiască cu părinții săi pentru că aceștia nu îl mai iubeau:
– Tată, mamă… am înțeles. Voi pleca chiar acum pentru a nu vă mai deranja.
Înainte să plece din orașul natal, Pic alături de Noroc au trecut prin cartierul picăturilor de suc pentru a o vizita și pe Smoothy. Aceasta a fost la fel de dezamăgită și supărată pe Pic, astfel încât i-a spus și ea să plece de unde a venit.
Dezamăgit, Pic a plecat din acel oraș și a început să cutreiere lumea alături de Noroc, care mai târziu i-a devenit soție și mamă a două picături de apo-bere.
Și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți!!!
Ilustrație realizată de: Denisa Groza, 14 ani
