După ce termină de clătit și ultima farfurie, bucătarul căscă îndelung și ieși din bucătărie. Își dezlegă șorțul pătat și îl aruncă pe spătarul unui scaun. Își târâi picioarele până la baie, bâjbâi după periuță, puse pastă pe ea și începu să-și frece dinții.
Era foarte de obosit. Gătise în ziua aceea pentru întreaga familie: frați, surori, copii, părinți, nepoți, bunici, cumetri și nași.
– M-a terminat botezul ăsta… mormăi bucătarul, rememorându-și ziua.
Prima intrase pe ușă bunica:
– Sper că ai fiert bine sarmalele! îi spusese ea în loc de „bună ziua”.
Era agitată și cam pusă pe scandal din pricina maionezei care se tăiase. De supărare, nici nu mai adusese cu ea salata de boeuf.
Apoi venise soră-sa, cu bebelușul în brațe și tot felul de pretenții:
– Vezi că ajung nașii în zece minute, sper că aperitivele sunt gata… și șampania? ai pus șampania la rece?
Mama adusese niște prăjituri de casă și-un cozonac:
– Ca să fie, mamă! spusese ea. Că poate nu-ți iese frișca pentru tort și rămânem fără desert.
Fiul ei, renumit șef-bucătar, deschisese gura să-i spună că nu avea de ce să-și facă griji, căci tocmai asta îi era meseria: să-i iasă întotdeauna frișca. Întotdeauna, fără excepție! Dar cum bebelușul proaspăt botezat începuse să scâncească, mama îl lăsase baltă și fugise să vadă ce se întâmpla.
Când se bucura că rămăsese, în sfârșit, singur în bucătărie, apăruse una dintre nepoate și-i ceruse niște suc. El îi pusese în față două sticle: unul de portocale și unul de mere. Dar ea își dăduse ochii peste cap, așa cum numai fetele de treisprezece ani pot s-o facă:
– Da’ de grepfrut n-ai?
Nici nu o mai băgase în seamă, preferase să-și facă de lucru cu verdețurile pentru supă.
După aceea a urmat o mare debandadă, de care bucătarul nici nu mai avea chef să-și amintească. Sosiseră nașii, el pusese aperitivele pe masă și desfăcuse șampania. Ciocniseră cu toții și-i făcuseră urări peste urări bebelușului care nu se mai oprea din urlat.
– Bune bucate ai făcut, măi băiete! îl lăudase bunicul, bucuros că-și vede familia reunită.
– Mi-nu-na-te! încunviințase și cumnatul, fugărind cu furculița prin farfurie o măslină.
– Bune, bune, ce să zic? spusese tata în timp ce studia cu interes o bucată de brânză cu nuci. Părea să se întrebe dacă s-o mănânce sau nu. O lăsase într-un final pe o margine de farfurie și mușcase hotărât dintr-o bucată de pâine, zicând:
– Dar dacă nu avem și un pic de salată de boeuf la masa asta, tot degeaba!
Bunica se făcuse că nu aude, supărată în continuare din pricina maionezei. Bine că măcar bebelușul se oprise din urlat și adormise, obosit de la atâta hărmălaie.
Apoi bucătarul adusese la masă, în ordine:
- supa, care nu avea destulă sare pentru unii, dar avea mult prea multă verdeață pentru alții
- sarmalele, care erau prea fierte, după părerea mamei
- friptura, un pic prea tare pentru dinții bunicilor
- piureul de cartofi, o mare dezamăgire pentru nepoții care și-ar fi dorit un botez cu cartofi prăjiți
- salata de roșii cu busuioc, la vederea căreia fratele mai mare ridicase din sprâncene
Când ajunseseră la desert, bucătarul era deja stors de puteri, dar măcar devenise imun la critici. Așa că scosese tortul din frigider și îl ornase. Cel mai mic dintre nepoți venise lângă el și linsese toată frișca de pe marginea platoului. Apoi, într-o clipă de neatenție, același nepot înfipsese o lumânare de „la-mulți-ani” în blatul de ciocolată, o aprinsese și o zbughise spre sufragerie. Cu tort cu tot.
Până să apuce bucătarul să strige „stai!”, tortul ajunsese pe jos, femeile din familie începuseră să țipe, bărbații din familie începuseră să râdă, bebelușul trezit din somn începuse să urle, iar câinele începuse să lingă covorul. Pentru că se învârtea și un pui de labrador pe-acolo, adus cadou nu se știe exact de către cine.
Câteva ore mai târziu, printre pupături, își luaseră cu toții la revedere și își promiseseră că se vor vedea mai des.
Bucătarul închisese ușa în urma lor și se apucase de șmotru, de unul singur. Prin fereastra deschisă îl auzise pe tata care spunea, îndepărtându-se:
– Bun băiat avem! Cât a muncit, săracul, pentru botezul ăsta… dar ar fi putut, totuși, să facă și el o salată de boeuf.
Ilustrație realizată de Georgiana Chițac-Benoist.
Vă invit să o descoperiți pe Georgiana prin intermediul lucrărilor sale în care realitatea se îmbină cu fantasticul într-un mod neașteptat.
De curând, ea a început să și scrie povești, nu doar să le ilustreze, un motiv în plus să-i urmărim îndeaproape minunatele proiecte. Felicitări, Georgiana, și mult succes!
