Ilustrații: Vanessa Bucișan

Astăzi este sâmbătă. Este ziua pe care mi-o petrec cu bunica de dimineață până seara. Bunica locuiește la vreo cincizeci de kilometri de noi, la poalele unui deal, fix pe Strada Teiului. Eu nu văd să fie vreo stradă pe aici, doar o uliță neasfaltată șerpuind printre case. Și nici vreun tei, doar câțiva pruni și-un brăduț.

Bunica m-a trezit cu noaptea-n cap. Nici n-am terminat bine de mâncat că am și pornit la deal, să facem fânul. Știți, bunicii îi trec tot felul de năzdrăvănii prin minte. Dar să te apuci să cosești iarba, s-o usuci și s-o pui la păstrare pentru iarnă… la asta chiar că nu m-am așteptat! Mai ales că bunica nu are niciun animal prin curte care să mănânce fânul ăsta. Sora ei, tanti Valeria, are.

Urcăm încet dealul. Am obosit. Pe platoul din vârf ne așteaptă o căsuță bătrânească și, spre groaza mea, brazde lungi de iarbă proaspăt cosită. Sunt atât de multe! Tanti Valeria și nenea Simion sunt deja acolo. Bunica lasă deoparte rucsacul cu mâncare și se apucă de treabă: împrăștie brazdele verzi și se roagă de soare să le usuce. De parcă soarele ar înțelege limba română!

Nenea Simion cosește iarba, iar tanti Valeria vorbește întruna. Nu mă mai bagă nimeni în seamă. Câinele lui nenea Simion mă adulmecă, apoi se îndepărtează repede. Nu i-o fi plăcut mirosul meu de oraș…

Mi-e foame, oare când o să mâncăm? Aș întreba-o pe bunica, dar ea pare mai preocupată de fânul ăsta nesuferit decât de mine:

– Ia grebla cea mică din căsuță și hai să ne ajuți!

– Dar mie mi-e foame, încerc eu să ripostez cu o voce pierită.

– Vezi că ai pâine și brânză în rucsac.

– Și farfurii?

– Auzi la el, farfurii! Azi n-avem vreme de „pune-te masă, strânge-te masă”, că acuși se face seară!

– Ce să vă spun? Îmi vine să plâng. Intru în căsuță și scotocesc bodogănind prin rucsac:

– Cum să mănânc direct din traistă și încă de unul singur? Ce-o să zică mama? Că doar mi-a spus de-atâtea ori să mănânc frumos și să nu fiu haplea. Mai bine nu mănânc deloc, aștept să vină și ceilalți.

Dar nu vine nimeni și încep să mă plictisesc. Și mi-e și foame. Ce mă fac?

– Vlăduț, da’ vii odată cu grebla aia? o aud pe bunica strigând.

– Te pomenești c-o fi adormit! râde tanti Valeria.

Și nenea Simion râde cu poftă de mine, iar eu mă supăr tare de tot. Așa nu se mai poate! Mușc furios din bucata de brânză, îmi îndes o bucată de pâine în buzunar, apoi pun mâna pe greblă: sunt gata de atac!

Ies afară. Câinele dă din coadă, bucuros să mă vadă. Bunica mă privește cu dragoste de bunică și-mi întinde un pumn de frăguțe:

– Măi, Vlăduț, hai să-i venim de hac fânului, c-apoi om scoate noi mai târziu și farfuriile.

***

Prietena mea Vanessa Bucișan realizează ilustrații tare frumoase. Ea urmează cursurile Colegiului de Arte din Baia Mare și este interesată de tot ce înseamnă pictură și desen. În plus, Vanessa adoră călătoriile și întâlnirile cu prietenii.

Vă invit să descoperiți mai multe despre universul și lucrările talentatei Vanessa, citind mini-interviul nostru „(III) La taclale cu…” din cadrul secțiunii Povești împreună, dar și poveștile Două ghete, un Darius și un chicotit și Na, c-am făcut-o și pe asta! de pe acest site. Lectură plăcută!

Comentariul tău

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Dridriana.ro utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close