O poveste imaginată și scrisă împreună cu Cristina Trifan. Vă prindeți să ghiciți cine pe cine a descris? 😉
Dragă Martina,
Astăzi nu am mers la școală. M-am bucurat, pentru că mă trezisem cu gând să mă joc. Știi că-ți spusesem data trecută că o să-mi cumpere tata un lego nou-nouț dacă sunt cuminte. Și am fost! M-am ținut tare o săptămână întreagă. Nici măcar când m-a trimis mama să-mi fac temele nu m-am miorlăit, ori asta s-a întâmplat de patru ori săptămâna trecută, că miercurea Doamna nu ne dă teme. A fost super-greu dar am reușit, iupiii!
Dar să revin. M-am jucat eu ce m-am jucat, după care a venit mama să m-anunțe că merg la școală, de fapt, dar că merg online și că trebuie să mă conectez la ora cu Doamna. Chiar așa a zis:
– Evulina, gata cu joaca, trebuie să te conectezi!
Da, hai, râzi de mine… mamei îi place să-mi spună „Evulina”. Uneori îmi place și mie, dar nu tot timpul. I-am și explicat de ce:
– Dacă tot ți se pare prea scurt numele de Eva, de ce mi l-ai mai pus? N-ai putut și tu să găsești unul mai lung, un AnaMariaCristinaDelfina sau măcar un OliviaEmaNaomi?
Îți dai seama cam ce privire mi-a aruncat mama în momentul ăla. Mi-a spus:
– Eva este un nume minunat și este foarte important pentru mine și, oricum, n-ai cum să înțelegi asta acum, dragă Evulina.
– Ba tu nu înțelegi nimic, i-am răspuns.
S-a supărat, normal că s-a supărat. Și-a dat ochii peste cap și a plecat să-și reia ședința pe zoom – „zoomăiala” cum îi zicem noi în familie. Eu mi-am văzut liniștită de jocul meu, că voiam să construiesc o școală pentru fetele din lego-friends. Dar peste câteva minute mama a revenit agitată și m-a întrerupt:
– Conexiunea, școala online… ce aiurită sunt… am uitat să te conectez, repede!
Păi, stai puțin, îmi venea să-i zic, acum chiar că nu mai înțeleg nimic! Merg sau nu merg la școală? Că de jucat nici nu poate fi vorba în tărăboiul ăsta… Dar nu i-am mai zis nimic, că a apărut Doamna pe ecran și m-a luat repede cu lecția de matematică. Erau și fetele acolo – Maria, Ana, și Ema – înghesuite toate pe ecran în niște dreptunghiuri mici. De fapt, aproape toată clasa era în zoom-uială.
La început a fost interesant, că mă uitam cum era îmbrăcat fiecare și cum arăta casa lor. M-am distrat, unii dintre ei păreau să stea în bucătărie, iar alții chiar în pat. Apoi am obosit și am început să mă foiesc pe scaun. În tot timpul ăsta, Doamna ne povestea despre zecimale.
Noroc că am dibuit cum se pot scrie mesaje în privat și am început să-i scriu Anei despre lego-ul meu cel nou. Mi-a răspuns, mi-a zis că îi place dar că mai bine să fiu atentă la lecție. Ah, am uitat să-ți spun, colega mea Ana este pasionată de matematică.
Tu ce mai faci, Martina, cum te mai descurci cu școala? Dar cu școala online? Abia aștept să vin pe la tine, dar nu știu când o să pot. Tata nu mă mai lasă să merg nici până la colț să iau pâine, darămite să mă lase să dorm la tine.
Am uitat să-ți zic că în tot timpul ăsta i-am auzit din camera cealaltă pe tata și pe frate-miu certându-se; ceva legat de un rezumat la română, dar nu mai contează.
Închei aici scrisoarea mea și o s-o rog pe mama s-o ducă la cutia poștală. Am plic, am pregătit și timbru, nu mai am nimic de făcut decât să aștept răspunsul tău. Scrie-mi repede, bine?
Cu drag,
Prietena ta, Eva
PS: am revenit ca să-ți spun că mi-a dat mama planurile peste cap, dar m-a și ajutat un pic. Zice că mai bine îți trimit un meil, că-i mai rapid și că o să vorbească cu mama ta să-ți arate cum să-l citești și cum să-mi răspunzi. Te pup! Pa pa! Tot eu.
Hello, Ev!
Ce bine că numele tău e scurt, eu sunt super supărată că numele meu e prea lung. Auzi, Martina-Alexandrina Cristoforescu! Dacă era după mine, eu voiam să mă cheme simplu: M! Așa ar fi mult mai simplu și pentru fratele meu care îmi scâlcește în toate felurile numele: Mastina, Mantina, Maltina, cel mai des mă strigă: „Maaastilaaa, vleau u tub”, adică YouTube, ca să-ți traduc limbajul de 3 ani și-un pic. De fapt, așa mi-a și venit ideea să mă cheme M și atât. Adică Em, ai înțeles ideea!
Și noi „zoom” în clasa noastră. Ce zic în clasă, că e în toată casa! Mama în dormitor, tata în living, plângăciosul ăsta de frate-miu zoomzăie bondărește pe la ușile tuturor: „Sssstt, că tact-tu are întâlnire de bord sau board, ce o fi ăla! Ia-l, mamă, puțin în cameră că am o prezentare în juma’ de oră! Păi, nu mi-am făcut tema la mate și nici la geogra! Să nu te aud, că tu ești sora mai mare… Poooftim? Cum adică nu ți-ai făcut temele? Aseară ce-ai făcut?”
Cu orele astea de acasă, nu-ș ce să zic. Eu nu prea am chef să mă joc, dar îți jur că la ora de mate mă apucă așa o foame, că aș mânca orice. Cine își imagina că zecimalele pot provoca foame de lup? Ce-aș mai ronțăi niște covrigi, sau niște stiksuri. Așa, cronț, cronț! Sau mai bine niște chipsuri din cartofi. Dacă ar fi fost după mine, aș fi ținut orele la KFC sau la Mac. Vai, iar mi s-a făcut foame!
Mi-e dor de vremea când mergeam împreună în parc. Sper ca în curând să ne revedem. Apropo! Și eu am primit un lego nou, însă mă joc doar când se joacă și frate-miu cu al lui, că dă iama prin piesele mele și repetă la nesfârșit: „Al meu! Al meu!”.
În ceea ce privește meilul, aș prefera un porumbel să îmi livreze corespondența, decât să îmi citească mama părerile mele despre zoomăiala de acasă. Mă rog, și alte păreri!
N-ai vrea, mai bine, să ne scriem pe WhatsApp? Doar ai telefon, poți să îți instalezi aplicația!
Cu drag,
Martina, adică M!
Cristina Trifan este unul dintre membrii fondatori ai proiectului NoiPovești, în cadrul căruia a scris Aventurile detectivului G. Fulviu
***
Despre Ana-Maria Gălețeanu și minunatele ei proiecte ilustrate puteți afla mai multe chiar aici. Enjoy!
