Astăzi este miercuri. Este ziua în care tata mă ia de la grădiniță. Îl aștept cu nerăbdare. Mă prefac că sunt atent la plastilina modelată de Smaranda și la dinozaurii din mâinile lui Mihai. Mă prefac că petele de acuarelă de pe mâneca dreaptă sunt interesante. De fapt, eu pândesc momentul în care apare tata. El deschide ușa încet și, odată ce Doamna l-a zărit, intră hotărât și spune „Bună ziua”.
În momentul acela eu țâșnesc de la locul meu, cu gând să-i sar în brațe. Dar să știți că nu o fac. Nu imediat. Pentru că mai am de aranjat una-alta înainte de plecare: o carte, un scaun… Scot pe furiș limba la Mihai și zâmbesc, și mai pe furiș, către Smaranda. Acum sunt gata!
Mă precipit spre cuierul de la intrare și încep să mă îmbrac. Tata vrea să mă ajute, dar nu prea se descurcă. Poate pentru că vorbește cu Doamna în același timp. Îmi îndeasă căciula pe cap și-mi zgârie fruntea cu eticheta, apoi îmi încheie nasturii hainei. Alandala. Doamna îi povestește cum mi-am vărsat acuarelele pe mânecă. Tata izbucnește în râs. Profit de această clipă de neatenție, pentru a-mi smulge căciula din cap și a-mi descheia haina. Abia când ieșim afară îi sar tatei în brațe.
Pe drumul spre casă molfăi un covrig cu mac în timp ce tata vorbește la telefon. Pentru el nu s-a încheiat ziua de serviciu, chiar dacă a plecat de la atelier. Nenea Fănel îl sună mereu miercurea, că nu prea se descurcă singur cu clienții. Cu șlefuirea lemnului, în schimb, se descurcă de minune!
În casă este frig. Ne descălțăm și tata se apucă să aprindă focul în soba din bucătărie. Nu prea îi iese. Tușește de la fumul fără foc și zice ceva de lemnele ude. Apoi răspunde la telefon. Poftim, iar îl sună nenea Fănel! Vorbesc despre niște scaune și o masă din lemn, apoi eu pierd șirul conversației.
– Tata, pot să încerc și eu să aprind focul?
– Nu.
– Te rooog…
– Nea Fănele! Ți-am spus, doar, că domnul Petre vrea și o bibliotecă din lemn de cireș.
Nu știu ce să fac. Hârtia din sobă a ars toată, iar lemnele au rămas încremenite, înnegrite de fum. Cotrobăi în lada de lângă sobă, iau un ziar și îl mototolesc. Tot în ladă mai găsesc și niște surcele. Îmi imaginez că sunt un indian din America și construiesc un cort. Wigwam îi zice. Știu de la Doamna. Îl construiesc în sobă cu migală. Sunt concentrat și am cenușă pe mâini.
– Domnul cu chibritul este la dispoziția dumneavoastră, apare tata lângă mine.
– O fi bun „cortul” ăsta la ceva? întreb eu, neîncrezător.
– Ia să vedem!
Tata scapără un chibrit și o flacără timidă își face loc printre surcelele din sobă. Închid portița metalică și ascult. Prin ea răzbat zgomotele unui foc care începe să trosnească. Am reușit. Tata lasă telefonul deoparte și-mi propune să jucăm un „Nu te supăra, frate!”. Nu i-am spus-o încă, dar îl iubesc tare mult.
***
Universul creat și desenat de Ionuț R. Olaru este unic. I-am descoperit recent magia și lumina și nu încetez să mă minunez. Încercați și voi, sigur nu veți regreta!
👉 https://www.portfolios.ro/olaru_ionut
👉 https://www.facebook.com/pottersart
***
⚜️ Povestea este disponibilă și în limba franceză în secțiunea Histoires à l’envers. Din motive de adaptare a textului, ziua de miercuri s-a transformat într-o zi de grădiniță de vineri. 😉
