Ilustrații: Zelmira Szabó

Murăngură intră în cafenea tare abătut. Trăgea după el ditamai valiza pe rotile, cam roasă pe la colțuri, e-adevărat, dar pe rotile totuși. Cafeneaua din Vaidenoi fusese cândva un birt, apoi fusese ridicat la rang de internet-café, pentru ca, odată cu plecarea vechiului proprietar hai-hui prin Europa și cu trecerea timpului, să ajungă la statutul de simplă cafenea.

În lumina slabă a după-amiezii de iarnă, praful plutea prin aerul stătut dintre tejghea și cele patru mese mici. Stela, actuala proprietară, își făcea de lucru cu o cârpă în mână, în timp ce la una dintre mese doi săteni își povesteau în șoaptă secrete numai de ei știute.

– Cu ce vă servesc, Dom’ Detectiv? întrebă Stela, bucuroasă să-l vadă pe Murăngură.

– Nu știu, să văd… zise el, parcându-și valizoiul lângă o masă și trântindu-se pe un scaun.

Oare de ce răspunsese cu „nu știu, să văd…”? când știa exact ce avea să bea: o cafea amară ca ziua aceea de miercuri care nu se mai termina. Își luă masca albăstrie de pe față, o mototoli și o băgă în buzunar. Nimeni nu purta mască în cafenea, deși scria peste tot că era obligatorie în spații închise. Poate doar Stela, deși la cum își purta bucata aceea de pânză pe sub barbă, numai mască de protecție împotriva covidului nu se putea numi.

– O cafea fără zahăr, zise într-un târziu Murăngură, apoi își scoase telefonul din buzunar, semn că nu avea chef de conversație.

Zâmbind, Stela se retrase după tejghea și își făcu de lucru cu cafetiera, în timp ce scria în grabă un mesaj pe whatsapp: „este aici, bea o cafea, vino repede”. În același timp, unul din bărbații care trăgeau de timp în fața unei sticle de bere pe jumătate goală, sparse tăcerea:

– Ce mai faci, Dom’ Detectiv?

– Nu prea bine, îl luă gura pe dinainte pe Murăngură.

– Da’ de ce? Nu-ți place în Vaidenoi?

– Nu-i că nu-mi place, nene Cornele, da’ nu mă mai înțeleg deloc cu copiii ăștia la școală.

– Mda, copiii… știu ce spui, oftă cu năduf Cornel, cu gândul la tripleții de-acasă din cauza cărora ratase frumusețe de meci anul trecut.

– Cum adică, dom’ arbitru? interveni colegul lui de masă, care venise la cafenea doar ca să se încălzească la un pahar de vorbă și nimic mai mult.

– Păi, nu mai am pic de liniște acasă de răul lor… de un an de zile nici nu mai știu pe ce lume sunt.

Stela aduse cafeaua și, plină de compasiune, le turnă fiecăruia câte un pahar cu apă. Și, fiindcă nu se putea abține, mai turnă și niște gaz pe foc spunând:

– Copiii mai sunt cum mai sunt, dar mamele… cu ele nu te pui!

– Da, da… ziseră într-un glas Murăngură și Cornel, gândindu-se fiecare la altceva.

Stela se aplecă și culese de pe podea un motan blănos care le mișuna printre picioare.

– Uite, eu sunt liniștită cu Mișu al meu, spuse ea mângâind motanul care părea să cântărească o tonă la cât de gras era. Nu sare, nu țipă, nu vorbește. Mănâncă tot ce-i dau și stă la scărpinat… nu-i așa, Mișulică? râse ea și-l pupă pe bot.

Drept răspuns, Mișulică se încordă, îi trase o labă zdravănă peste nas și țâșni din brațele mult prea iubitoare după gustul lui.

– Nu-i în apele lui azi… îl scuză Stela, venindu-i să intre în pământ de rușine că-și lăudase copilașul degeaba.

– Așa fac toți, te zgârie când te aștepți mai puțin… mormăi Murăngură, sorbind din cafea și urmărindu-l din priviri pe Mișulică.

Neliniștit, motanul se învârti ce se învârti prin încăpere, iar când ușa cafenelei se deschise, țâșni afară ca din pușcă. Afară țâșni și colegul de masă al lui Cornel, ca și cum își amintise brusc că are o întâlnire urgentă.

– Bună seara, oameni buni! îi salută tanti Iolanda pe cei rămași înăuntru.

Se uită apoi lung după bărbatul care o luase la sănătoasa:

– Hm, ăsta-mi datorează cincizeci de lei.

Cornel se ridică și el cu părere de rău:

– Eu am plecat, că-i rândul meu să stau cu tripleții. Urați-mi succes.

– Multă baftă, nene Cornel, îi ură Murăngură care se posomorâse, parcă, și mai tare.

Se întoarse apoi spre tanti Iolanda:

– Degeaba ați venit, eu nu mă mai întorc acolo!

Iolanda părea ușor intimidată, ceea ce nu-i stătea deloc în fire. Se așeză:

– Haide, Dom’ Detectiv, că-s doar niște copii… n-au vrut să te supere…

– Nu mai spune! se rățoi Murăngură la ea. Dar când îți pun ace pe scaun și pe catedră, sau când îți toarnă apă în servietă, asta cum se cheamă?… te pomenești că ăsta-i un semn de iubire, hă?

Iolanda nu prea avu ce să obiecteze, omul avea dreptate. Știa că dacă ar fi fost în locul lui, i-ar fi alegat pe făptași prin tot satul. Dar așa… Murăngură reacționase în cel mai elegant mod cu putință: își întorsese servieta cu fundul în sus, salvase din ea ce mai putea fi salvat, își luase bastonul și pălăria și plecase să-și facă bagajul. Se săturase până peste cap și de Vaidenoi, și de locuitorii lui imposibili.

– Doamna Stela, cât îți datorez pentru cafea? Că-mi pleacă autobuzul în cincisprezece minute.

– Nimic, Dom’ Detectiv, este din partea casei, răspunse tristă patroana cafenelei, neștiind nici ea dacă era tristă din pricina plecării lui Murăngură sau a nerecunoscătorului de Mișulică.

Hotărât să rupă definitiv și total legăturile cu Vaidenoi, detectivul puse pe masă o bancnotă de 5 lei și se ridică. Își culese bastonul de pe jos și apucă valizoiul de mâner.

– Adio și n-am cuvinte! mai spuse în direcția Stelei și a Iolandei, căci nu l-ar fi răbdat inima să plece fără să le salute.

În momentul acela, fix ca-n poveștile în care apare o surpriză atunci când ai pierdut orice speranță că s-ar mai putea întâmpla ceva… ei bine, în momentul acela Nea Gică dădu buzna în cafenea:

– Repede, Dom’ Detectiv, repede! În Vaidenoi a avut loc o crimă, grăbiți-vă!

– What? îi scăpă detectivului exclamația în limba engleză, semn că începuse să devină poliglot ca urmare a serialelor pe care le urmărea cu asiduitate pe Netflix.

– Ceee? săriră și cele două doamne ca arse, dar ceva mai puțin atente la limbile de circulație internațională.

– Da, da, o crimă, repede… lângă stația de autobuz!

Tuspatru ieșiră într-un suflet și o luară la goană în direcția indicată de Nea Gică. Murăngură era livid de emoție. În sfârșit o ocazie în care avea să-și scoată la iveală talentele de Hercule Poirot! De emoție, nici nu zări autobuzul care plecă din stație fără el. O mulțime de curioși bloca accesul la locul crimei, astfel încât detectivul fu nevoit să-și facă loc cu coatele și cu bastonul ca să vadă ce era de văzut. Zări corpul căzut la pământ cam în același timp cu Stela care plângea:

– Mișulică…

Se aplecară amândoi să cerceteze motanul blănos care zăcea în mijlocul drumului.

– Și ți-am zis să nu mai fugi de lângă mine… uite ce greu respiri tu acum… începu ea să-l mângâie cu tristețe.

– Respiră, încă mai respiră? se dezmetici Nea Gică. Repede, la doctor cu el!

– Care doctor, dom’le? Unde te pomenești, în filme? Că noi n-avem nici măcar un doctor de oameni în Vaidenoi… se răsti Stela la el.

– Nu, dar avem un detectiv! El sigur știe ce să facă.

Plini de speranță, se uitară cu toții la Murăngură care la toate se aștepta, mai puțin să-i fie atribuit rolul de doctor veterinar. Din fericire, tanti Iolanda, mai miloasă și mai plină de inițiativă decât el, îi luă de pe umeri neașteptata povară:

– Lăsați-l pe Dom’ Detectiv să ancheteze, că de Mișulică mă ocup eu.

Recunoscător, Murăngură o privi pe Iolanda luând motanul blănos în brațe și suflându-i încetișor peste bot. Pe lângă ea, Stela îi freca ușor labele și continua să lăcrimeze. Felina, mai mult amețită decât rănită, începea să-și revină. Sătenii păreau să-și revină și ei din șoc, iar informațiile prinseră a curge din toate direcțiile:

– Un biciclist!

– Pedala ca o un nebun.

– Val-vârtej…

– Era să mă izbească și pe mine…

– Săracu’ Mișu, nici nu l-a văzut la timp ca să se ferească…

– Ce idiot… oamenii din ziua de azi!

– Așa ceva…

Murăngură se luă cu mâinile de cap:

– Linișteee!

Oamenii se potoliră ca prin farmec și deveniră atenți la faimosul detectiv din Vaidenoi.

– Să o luăm sistematic, începu el.

– Unu: se întunecă și este frig.

– Doi: mergem cu toții la cafenea.

– Trei: veți declara, pe rând, cine și ce a văzut.

– Patru: este clar pentru toată lumea?

– Clar, Dom’ Detectiv!

Acestea fiind spuse, Murăngură făcu, așadar, cale-ntoarsă, însoțit de un alai de martori. Stela le deschise larg ușa cafenelei, bucuroasă că Mișulică își revenise aproape complet. Înainte de a intra, Murăngură se opri:

– Cinci: masca pe față, altfel nu aveți ce căuta pe lângă mine!

Cei mai mulți dintre săteni se conformară, dornici să stea la taclale. În sfârșit se întâmplase ceva și în satul lor și nu voiau nici în ruptul capului să piardă momentul.

Detectivul aruncă o privire către valizoiul rămas lângă ușă și își promise în gând că proiectul „plecarea din Vaidenoi” este suspendat doar temporar. Se așeză la masa de mai devreme, Iolanda îi puse în față câteva coli albe de hârtie (scoase nu se știe de unde), iar Stela îi înmână un stilou.

– Așadar, primul martor al incidentului a fost…

– Nea Gică, săriră cu toții.

– Așa… Nea Gică, ia scrie dumneata aici: „subsemnatul Nea Gică virgulă declar că în ziua de 14 decembrie virgulă la ora 16 virgulă…”

Afară, sprijinit de bicicletă, Cornel respira sacadat: el ce avea să scrie în declarație, oare? Telefonul îi suna ca bezmeticul în buzunar, semn că tripleții îi scoseseră deja nevasta din minți. Încotro s-o apuce? Niciuna dintre cele două variante nu era menită să-l calmeze. Simți ceva moale lipindu-i-se de glezne și dându-i, parcă, un pic de curaj.

Cornel se aplecă și-l mângâie, plin de regrete, pe blănos:

– Mișulică, doar nu vrei să fugi iar de-acasă?…

Minunat ilustrate de Zelmira Szabó, aventurile Detectivului Murăngură nu se opresc aici. Vă invit să le descoperiți pe toate și să-mi scrieți: care este preferata voastră? 🤩

👉 Detectivul și Țepoasa

👉 Detectivul nu scapă de dileme

Comentariul tău

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Dridriana.ro utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close