Dragă Martina,
Mi-e tare dor de tine! Știu că ne-am văzut de ziua mea, dar ne-am luat cu joaca și cu tortul și am uitat să-ți povestesc o grămadă de lucruri. Ți-am spus că am o învățătoare nouă. În primele zile de școală a fost drăguță și chiar mi-a plăcut de ea, dar apoi a început cu temele și cu fața aia de om serios… acum nu-mi mai place deloc!
Mama îmi tot spune că e normal să fie un pic severă, doar că mie mi se pare cam mult severă și, în plus de asta, nu sunt de acord cu faptul că m-a mutat în prima bancă. Știi, eu mă așezasem lângă Laura că și ei aveam multe să-i spun, însă doamna a hotărât că vorbeam prea mult și mi-a schimbat locul.
Și tata este de partea învățătoarei, dar sigur zice asta ca să aibă liniște. Știi, părinții mei au divorțat de curând. Se certau îngrozitor tot timpul, de parcă uitau că eram și noi (frate-miu, Sașa, și cu mine) prin preajmă. Mie mi-e dor de tata uneori, dar alteori mă și enervează că nu mai stă cu noi.
Totuși, cred că Sașa este cel mai supărat dintre toți, că plânge aproape în fiecare zi și nu mai vrea să se joace deloc cu mine. În plus, stă toată ziua cu ochii în consola pe care i-a luat-o tata și joacă jocuri stupide de copii mici. Mama zice că este deprimat și că o să-i treacă, dar eu nu știu ce să zic. Poate că ideea mătușii Elena de a-l duce la un pihisolog nu-i chiar așa de rea. În fine. Oamenii mari să se ocupe de asta, că nu degeaba li se spune „mari”!
Mai știi bicicleta pe care am primit-o de ziua mea? Este cea mai tare și cea mai frumoasă bicicletă din lume. Ies în fiecare zi cu ea pe strada din fața casei, ca să le-o arăt și celorlalți copii. Am încercat să merg un pic pe ea, dar am căzut și i-am spart farul. Mama m-a certat, a zis că-s prea multe mașini ca să învăț să merg pe stradă, așa că aștept să vină ziua de sâmbătă ca să mergem în parc să mai exersez. Măcar nu mă mai doare brațul pe care am căzut, iar julitura din cot aproape că s-a vindecat.
Oare ce să-ți mai scriu? Acum știu cum să trimit un meil – după cum vezi – iar mama nu vrea încă să-mi ia telefon. Cică să aștept până la doișpe ani și mai vedem. Ce să mai vedem? că toată școala are telefon în afară de mine! Dacă ar fi după ea, ar trebui să aștept până o să fiu babă ca să intru și eu în rând cu lumea. Dar lasă că o bate la cap mătușa și poate reușește s-o convingă.
Hai că mă duc acum la teme. Am de scris o compunere despre toamnă și mai am de rezolvat și patru exerciții la matematică. Cu calculele mă descurc, chiar îmi place să mă cronometrez când îmi fac tema la mate. Dar la compuneri sunt praf. De fiecare dată mă uit pe geam și aștept să-mi vină inspirația și de fiecare dată mă trezesc că au trecut două ore fără să scriu nimic. Ca să nu mai spun că toate expresiile frumoase de genul „frunzele arămii”, și „soarele palid”, și „susurul izvoarelor” mie nu mi se par deloc frumoase.
Abia aștept să primesc răspunsul tău, scrie-mi repede! Ciao, arrivederci și gudbai! 😊
Te pup! 😘
Eva ❤️ ❤️ ❤️
Ev,
M-ai lăsat, paf! Eu am auzit de divorț doar pe Diva, la care se uită mami seara, când noi (eu și frate-miu) ne jucăm în living și ne certăm pe nintendo. O observ cu coada ochiului cum își șterge lacrimile de pe obraz și își trage nasul ca și când ar fi răcită. Am mai auzit-o odată vorbind la telefon cu Ioana, prietena ei, și vorbeau așa, ciudat, într-o păsărească: „cum adică? și așa a zis? lasă-l, fată, de ce nu divorțezi?” Habar n-am ce își zic.
Dar ai dreptate, sunt treburi de oameni mari. Brrr! N-am chef să mă fac mare! Nu vreau să divorțez! Eu pot să divorțez de frate-miu, de exemplu? Mă scoate din sărite! Știi că dormim în aceeași cameră. Seara, el vrea să sară în pat și să ne batem cu pernele, eu vreau să scriu în jurnal sau să mă uit pe Insta. Ups! Tu n-ai tel. Mie mi l-au luat în vacanța de vară, că am luat note bune. Tati nu a fost de acord, dar mami a insistat. I-a zis să folosească cardul de credit, dacă tot zice că nu are bani, că ei au fost niște copii fără posibilități. Și mami a mai zis că ea și-a dorit bicicletă la vârsta mea și bunica și bunicul nu i-au luat. Apoi tati i-a zis că nu credea că e așa frustrată. Și mami a plâns tare, ca atunci când se uită pe Diva. Nu îți mai spun că la cină nu și-au vorbit. Deelooc! O seară întreagă și a doua zi.
În următoarea zi, tata a venit cu telefonul. Nu s-au mai certat. A zis doar ceva că data viitoare o să iasă cu băieții la bere și o să stea până târziu, că nici pe el nu îl lăsau părinții lui și îl sunau de o mie de ori. Mami i-a zis că divorțează dacă vine târziu. Și apoi au râs. De asta nu prea înțeleg cum e divorțul ăsta, deloc. Adică te separi de un om, nu mai stai cu el în cameră, cum nu mai vreau eu să stau cu frate-miu? Lămurește-mă!
Cu școala e semi-bine. Mi-e greu să mă trezesc, asta clar! N-am idee cine o fi inventat școala așa de dimineață. Dacă m-aș duce pe la 10, nu m-aș supăra. Nu că nu aș merge, dar n-ar fi rău mai pe la prânz. Abia aștept să intrăm la gimnaziu, sau cum îi zice. Nu ți se par copiii de a cincea că sunt mai fericiți? Și așa, îți cumpără și mama ta telefon, nu? Și scapi și de doamna severă. Așa cred eu!
La compuneri nici eu nu sunt mai brează, nu mai spun că scriu urât. Rupe mama la foi… de zici că are o pădure doar a ei și nu știe cum să o taie. Să știi că am amenințat-o că sun la 119, știi, telefonul pentru copii și o să scriu și la comisia europeană și la onu dacă mai face asta. Dar ea, nu și nu! Ori face om din mine, ori își dă demisia din funcția de mamă, ce o mai fi și aia demisie. La temele de la mate e mai calmă. Mă descurc binișor, pentru că vreau să îl întrec pe Matei, că e arogant și zice că sunt fraieră, doar pentru că sunt fată. Îl știi pe Matei, colegul meu nesuferit.
Ev! Îmi pare tare rău că ești supărată, zău! Și mie mi-e dor de tine și abia aștept să ne vedem. De tine nu veau să divorțez niciodată!
M, cea mai bună prietenă EVER a ta!
Eva și Martina locuiesc în orașe diferite, s-au cunoscut întâmplător și și-au început corespondența în timpul pandemiei, atunci când nu puteau ieși din casă (prima lor conversație poate fi citită aici).
Timpul a trecut, lucrurile din jur s-au mai schimbat, însă prietenia lor a devenit tot mai trainică.
Eva și Martina au găsit modalitatea ideală prin care să vorbească despre lucrurile complicate din viața lor: scriindu-și.
***
Această poveste-corespondență a fost scrisă împreună cu Cristina Trifan. Cristina unul dintre membrii fondatori ai proiectului NoiPovești. Îi mulțumesc din toată inima!
Ilustrațiile sunt realizate de Ana-Maria Gălețeanu. Despre Ana-Maria și frumoasele ei proiecte ilustrate puteți afla mai multe chiar aici. Enjoy!
