Poveste imaginată și desenată de copiii clasei a-IV-a, Școala Șerboeni, jud. Argeș
Costache – Costaș pentru prieteni – își apucă furios ghiozdanul și plecă de la școală. Nu numai că îl supărase Dani, colegul lui de bancă, dar, colac peste pupăză, se anulase și ora de matematică.
Cu falca umflată și în chinurile durerii de măsele, profesorul de mate fugise la dentist să-și caute salvarea, lăsându-i pe copii să se descurce cum or putea cu tabla înmulțirii. Copiii, desigur, luară cea mai bună decizie din ziua aceea de marți, mai precis, dădură buzna afară să alerge după o minge de fotbal dezumflată.
Dani îl strigase: „hai, vino și tu!” ba chiar, cu un șut spectaculos, îi pasase mingea. Însă lui Costaș nu-i ieșea din minte felul în care râsese de el atunci când, scos la tablă în fața clasei, nu știuse cât face șapte ori opt. Așa că ignorase și mingea, și invitația la joc și plecase acasă. Pentru că lui chiar îi plăcea de profesorul de mate, chiar dacă îi displăceau profund întrebările încuietoare de genul „cât face 7 ori 8”.
În fine, cu picioarele lui subțiri, Costaș – cel mai supărat morcov din clasa a doua be – străbătea agale distanța considerabilă dintre școală și coșul de legume în care își avea domiciliul împreună cu întreaga lui familie portocalie. De supărat ce era, se gândea că avea să învețe el tabla înmulțirii pe de rost, numai și numai ca să-i arate lui Dani că lucrurile nu sunt întotdeauna ceea ce par. Odată luată această hotărâre curajoasă, Costaș începu să se simtă puțin mai bine, ba chiar făcu doi-trei pași de salsa pe drumul prăfuit, rostogolind cu vârful piciorului o piatră care-i stătea în cale.
– Heeei, m-ai trezit! se auzi un mormăit.
Costaș se opri din dansat și se frecă la ochi. De sub piatră ieși o arătare cu cap mic și cu coadă mare care începu să crească, să crească, să crească… până ajunse cât el de înaltă.
– Cum spuneam, m-ai trezit! se rățoi la el o gură plină de dinți ascuțiți, ca de dinozaur.
Costaș ar fi putut să spună ceva de genul „iertare, n-am vrut!” sau poate „și ce dacă?”, însă nu apucă să articuleze nicio vorbă pentru că dihania se puse iar pe crescut după care, nici una, nici două, se aplecă, îl adulmecă puțin, apoi îl înghiți fără nicio jenă.
În vâltoarea acțiunii, Costaș – pe numele lui întreg Costache Morcovescu – uită și de supărare și de ora de matematică. Primul lui gând fu acela de a nu-și pierde cărțile în timp ce aluneca pe gâtlejul dihaniei în jos, ca pe un tobogan imens. Așa că își strânse ghiozdanul la piept și-i făcu loc în minte celui de-al doilea gând – acela că sigur Dani nu pupase în viața lui o asemenea aventură demnă de Disneyland. Dar cum alunecarea trebuia să se încheie la un moment dat, morcovul din clasa a-II-a B ateriză de-a berbeleacul într-o încăpere vag luminată în mijlocul căreia trona un cazan enorm în care bolboroseau tot felul de sucuri gastrice. O miasmă insuportabilă plutea în jur, iar Costaș se pricopsi pe loc cu o migrenă.
– Guten Tag!
– Guten ce?… se întoarse Costaș Morcovescu să vadă ce arătare îi mai vorbise de data asta.
– Guten Tag, adică „Bună Ziua” îl lămuri un ins rotund care se ivi de după cazanul cu bolboroseli. De când sunt aici m-am apucat de germană, ca să-mi treacă timpul mai repede.
– Aha! Și tu ești…
– Dă-mi voie să mă prezint, îi întinse arătarea o mână grăsuță și maronie. Eu sunt Cristof Cartofel și nu mai rezist mult în duhoarea asta. Contez pe tine să găsești rapid o soluție să mă scoți de aici, că doar pentru asta ai venit, nu?
– Eu…
Costaș Morcovescu nici nu apucă să spună mai multe, că rotofeiul Cristof se și repezi să-i strângă mâna.
– Mulțumesc, îți mulțumesc din toată inima!
În fața unei asemenea efuziuni de simpatie și de recunoștință înainte de vreme, Costaș se simți obligat să caute o soluție de scăpare din burdihanul dinozaurului dințos. Așa că se așeză pe jos, la o distanță apreciabilă de cazanul cu bolboroseli, își scoase din ghiozdan toate cărțile și caietele și se apucă să citească.
Cristof începu să se bâțâie de pe un picior pe altul, apoi îi dădu roată studiosului încercând să-l provoace la vorbă, dar cum nu primi decât un „ssst, mă concentrez!” drept răspuns, se potoli și se apucă să răsfoiască și el manualul de matematică. Desluși numele autorului, trecu cu chiu cu vai de prima pagină, apoi, spre stupoarea sa, află că un cartof + un alt cartof fac întotdeauna un piure nesărat. Cristof era îngrozit de ceea ce avea să mai descopere citind, așa că dădu pagina cu teamă, când…
– Gata, am găsit! sări Costaș fericit de la locul lui.
– Ce, ce?… oftă ușurat tovarășul său de studiu.
– Îl gâdilăm!
– Cum? pe cine?
– Hai să-ți arăt.
Costaș își adună toate cărțile și caietele împrăștiate pe jos (chiar și cartea de mate, spre încântarea lui Cristof), își puse ghiozdanul în spate și se postă la baza toboganului. Acolo, cu degetele lui mărunte începu să scarpine peretele gâtlejului de dinozaur. După cinci minute de lipsă de reacție, îi strigă lui Cristof:
– Vino să mă ajuți și tu, ce stai acolo ca un popândău?
– Popândău? Știi, a ajuns pe-aici odată și un popândău dar nu știu unde a dispărut, ba chiar și un arici am văzut de curând… îl luară aducerile aminte pe Cristof Cartofel.
– Hai, scarpină aici și lasă vorbăria!
Nu dură mult și dințosul (care simțea un fel gâdilat în gât) începu să icnească și să strănute de mama focului. Burdihanul întreg se tulbură, cazanul cu bolboroseli se răsturnă, miasmele se făcură ghem și se rostogoliră de la stânga la dreapta și înapoi, de la dreapta la stânga, pentru ca, într-un final, un strănut zdravăn să zguduie întreaga creatură. Printre stropi de acid gastric și bolboroseală, Costaș și Cristof fură catapultați afară din burdihan și aterizară într-o tufă de leuștean aflată în apropiere.
Sărmanul dinozaur mai strănută de vreo două ori, apoi gemu și își promise să nu mai înghită niciodată arătări dubioase și portocalii.
– Și nici popândăi guralivi…
– Nici vreun arici țepos…
– Mama, mai scânci dințosul printre lacrimi, cred că vreau să mă fac vegetarian…
La auzul unor asemenea vorbe, Costaș Morcovescu și Cristof Cartofel înlemniră. Apoi traseră adânc aer în piept și o luară la goană să avertizeze întreaga suflare legumicolă cu privire la nenorocirea ce avea să cadă peste ei în curând.
Mulțumesc pentru inspirație și implicare tuturor copiilor, precum și întregii echipe care a pus la cale întâlnirea noastră: doamna Elisabeta Păduroiu / Biblioteca Buzoiești, doamna învățătoare Geta Tatu și doamna Octavia Briciag. Datorită lor, Costaș a prins mult curaj și a pornit în lumea cea mare.
Pe curând, cu noi aventuri și povești împreună! ✨
