Am plecat de acasă
Radu
– Hmm, voi chiar vă imaginați că eu pot sta țintuit în scaunul ăsta timp de cinci ore? Ați înnebunit sau, poate, ați uitat cu cine aveți de-a face?
Arunc o privire către soră-mea. Așezată pe bancheta din fața mea, încinsă cu centura de siguranță, este foarte concentrată. Citește. Iar citește. Iar îl citește pe Heri Potăr ăsta. Și mă enervează de nu mai pot!
– Liaaa?… o strig, dar ea nici nu mă aude.
Nu-i pasă că eu sufăr aici, nu-i pasă că mai avem patru ore și cincizeci și opt de minute până la destinație! Îi pasă doar de Heri și de Hărmaioni (ce nume o mai fi și ăsta?) și de Ron și de baghetele lor magice. M-am să-tu-rat!
Sigur că am și eu o carte la îndemână. Este ticsită cu dinozauri plictisitori și o mulțime de informații despre ei: cum îi cheamă, ce mănâncă, dacă au aripi sau corn în frunte, dacă au o coadă mai lungă sau mai scurtă… Dar cui îi pasă de dinozauri? Că, oricum, unul nu mai găsești pe planeta asta. Hai să-mi încerc norocul în altă parte!
– Mamaaa…
Nici mama nu mă aude. Poftim! De când a urcat în autorulotă nici nu mă mai bagă în seamă, de parcă ar fi în vacanță. S-a instalat confortabil pe scaunul din față, al copilotului, și se preface interesată de traseu și de peisaje. Chit că nici n-am ieșit încă din oraș și nici nu-i defilează vreun peisaj interesant prin fața ochilor!
Își imaginează că dacă a pus lângă mine, pe banchetă, cărți și creioane colorate, biscuiți și apă, gata… a scăpat de mine? Cum poate să creadă că eu nu aș mai avea nicio problemă de rezolvat în următoarele ore? Cum ar fi, de pildă, centura asta de siguranță care mă strânge de nu mai pot, mai ales la curbe. Sau faptul că biscuiții în formă de litere nu mai sunt preferații mei de ceva vreme… adică exact din momentul în care am desfăcut pachetul, acum cinci minute. Sunt tare dezamăgit!
– Tataaa… mai avem mult?
Asta-i ultima încercare de a le atrage atenția. Și cea mai disperată. Știu că nu ar trebui să deranjez șoferul, dar n-am ce-i face! Și ce dacă s-a trezit cu noaptea-n cap să verifice că totul este gata de plecare? Și ce dacă de o săptămână bibilește la autorulotă, să fie sigur că totu-i pus la punct și pregătit de drum lung? Și ce dacă este în concediul de vară „mult visat”? Concediul acela lung, în care să nu mai audă de serviciu și să facă doar ce-i place… Parcă-l și văd răspunzând la telefon, doar unul scurt, motivând c-ar fi vorba de un client special.
Dar, ia stai! Dacă mă gândesc bine, și eu sunt un client. Și încă unul foarte special.
– Tataaa…
– Da, Radu!
Ufff, în sfârșit un om care-mi răspunde.
– Tataaa, mai avem mult?
Tata, părinte grijuliu și șofer responsabil, întoarce doar un sfert de cap către mine. Apoi îi aruncă mamei o privire scurtă, după care pufnesc amândoi în râs. Și râd, și râd, și iar râd, ca și cum ar fi ceva de râs în toată povestea asta. Ca și cum nici nu le-ar păsa de mine. Niște ciudați și niște insensibili, părinții ăștia ai mei. Nici nu-i mai recunosc de când ne-am urcat în rulotă și am pornit la drum.
Mușc furios dintr-un biscuit din acela ne-preferat și mă apuc să răsfoiesc cartea cu dinozauri. Nu mai am nicio speranță! Poate doar un dinozaur ar putea să-mi spună și mie cât mai avem până la destinație. Îmi întind gâtul să văd mai bine ceasul de la mâna Liei. Sigur îmi dă el un indiciu.
– Offf!… sunt disperat. Se pare că au trecut doar cincisprezece minute de când am plecat de acasă.
Tata
Perfect, totul funcționează perfect! Sunt încântat nevoie-mare. Autorulota merge țais, frigiderul este plin de mâncare iar portbagajul încărcat până la refuz. Mare portbagajul ăsta, am băgat în el aproape toată casa. Ia să fac o recapitulare:
- Biciclete am pus? Am pus. Patru bucăți!
- Lucruri pentru plajă am pus? Am pus.
- A încăput chiar și salteaua gonflabilă care a rămas umflată pe jumătate încă de anul trecut. N-am mai dezumflat-o, că mi-a fost lene.
- Trusă de scule și cablu de alimentare? Am puuus. Două săptămâni pe drumuri… nici nu știi când ai nevoie de ele.
- Masă de picnic și scaune pliabile am luat? Luat! Una plus patru.
- Am adăugat și șezlongul ăla mare, că sigur prind eu un pui de somn în el, la umbră, în timp ce copiii joacă badminton.
- Chiar, oi fi luat paletele de badminton? Nu sunt sigur… dar mingea de fotbal sigur am strecurat-o pe acolo pe undeva.
Ce mai era, oare? Aha:
- Una bucată grătar. Măria-Sa Grătarul, cocoțat deasupra tuturor, împreună cu sacul de cărbuni.
În orice caz, am făcut o treabă bună. Traseul este stabilit încă de săptămâna trecută. Diseară trecem granița cu Serbia și ne oprim în primul camping de acolo. Am ochit eu pe Google vreo trei interesante. Alegem la fața locului. Ce mai, mă pricep de minune la organizare! Bine că… Dar stai! Ce trăncăne acolo în spate? Și ce scârțâie deasupra? Și de ce geme în halul ăsta rulota, că nici măcar n-am atins suta de kilometri la oră.
– Emiliaaa… poți arunca o privire, te rog?
Ufff… de-abia aștept să mă odihnesc în vacanța asta. Promit să nu mai răspund la niciun telefon legat de serviciu și să mă dedic în totalitate sportului și familiei. Poate că lui Dom’ Marin ar trebui să-i răspund, totuși, la telefon, că el m-a ajutat să fac rost de autorulotă. Da, clar, lui Dom’ Marin o să-i răspund.
Lia
Ce bine-i să fii în vacanță! Nu tu teme, nu tu învățătoare, nu tu alergat, nu tu trezit de dimineață… Ei, sigur că m-am trezit și azi cu noaptea-n cap, că doar nu era să-mi pierd o zi din vacanță dormind!
Bine că am pornit într-un final la drum, că începuseră să se agite prea tare părinții ăștia. Cred și eu, nici nu se trezesc bine și își toarnă pe gât o cană de cafea! Cică îi ajută. Îi ajută la ce, la învârtit de două ori în același loc? Lasă că am văzut eu. De fiecare dată se întâmplă la fel:
– Vrei cu zahăr sau fără?… Un cub sau două?
– Eu îmi beau cafeaua amară, cu un strop de apă rece.
– Mulțumesc, este perfectă cafeaua asta!
Bla-bla-bla… și, acum cu toții în cor, bla-bla-bla… Normal că după ditamai ritualul, în decursul căruia eu am mâncat de vreo trei ori, îți vine să te agiți. Că doar ai pierdut atâta vreme cu o licoare oribilă la gust. Bine măcar că au pregătit sandviciurile pentru drum încă de aseară. Măcar atât.
Ha! Îl am pe Harry cu mine. Mi-am pus toate cele șapte volume în bagaj, sunt perfecte pentru vacanță. Ce dacă le-am mai citit o dată?… Le-am luat aseară de la început: capitolul unu, volumul unu.
Îmi place grozav băiatul ăsta! Este așa… cum să spun… prietenos, aventuros, curajos și chiar frumos! Da, frumos. L-am văzut eu în primele două filme ale seriei Harry Potter, că doar pe astea a vrut tata să mi le cumpere. A zis că trebuie să mai aștept până la toamnă pentru celelalte. În orice caz, Harry seamănă cu Octavian, colegul meu dintr-a treia. Este adevărat că Octavian nu poartă ochelari și are părul blond, dar tot seamănă! Sigur o să-și pună și el ochelari într-o zi.
– Liaaa?…
Da, sigur, frate-meu a și început să se smiorcăie și nici măcar n-am ieșit din oraș. Mă fac că nu-l aud, poate mă lasă în pace. Nu pricep de ce trebuie să stau față în față cu el. De șase ani sunt obligată să-l văd în fiecare zi. Ori, toată lumea știe: ce-i prea mult, strică!
Noroc cu Sofia care mă mai invită pe la ea să ne jucăm. Așa mai reușesc să iau o pauză de la treaba asta de soră mai mare, căci nu-i deloc ușor, zău așa! Lasă că are și Sofia problemele ei cu frate-său, deși nu cred să fie la fel de încăpățânat ca al meu. Păcat că nu pot s-o invit și eu pe la mine, că mama nu-i niciodată de acord nici cu invitațiile și nici cu musafirii. Nu știu exact de ce.
Mamei nu-i place nici să meargă în vizite pe la unii și pe la alții, cum am auzit eu că fac oamenii. Zice că nu vrea să deranjeze. Mda, recunosc că este puțin cam ciudată, chiar dacă este mama mea!
Ia să mai citesc eu puțin, că Harry și Hermione și Ron sunt de o mie de ori mai interesanți decât cei din familia mea. Apoi o să joc un joc cu tata, un fel de „recunoașteți personajul”, căci și el a citit cele șapte volume pe când era mai tânăr. Nu că acuma ar fi bătrân, dar la patruzeci de ani nu te mai poți considera chiar tânăr.
De-abia aștept să fiu adolescentă. Mi se pare că adolescenții sunt cei mai interesanți, cei mai „cool”, cum zice Laura, prietena mamei. Sigur o să ne întâlnim și cu ea și cu familia ei prin vreun camping pe undeva.
Sper să mă descurc să fiu o adolescentă „cool”, deși nu știu exact ce trebuie să fac pentru asta. Un lucru știu, însă, sigur: nu va mai trebui să fac tot ce zic părinții și nici să mă mai joc cu Radu, de-a Piticot sau Păcălici sau ce alte jocuri de bebeluși mai are el.
Mama
Victorie! Am reușit, în sfârșit, să plecăm. Momentul meu preferat: suntem instalați în scaune, centurile fixate, motorul demarează. Nimeni nu-mi mai cere nimic. Ia să fac niște poze, acuma cât stă fiecare locului!
Cliiic! uite-l pe domnul nostru șofer, tată de familie serios și concentrat. Nu pare prea ușor să manevrezi ditamai mașinoiul, lung de 7 metri, mai ales în intersecția asta din centrul orașului. Paul zice că nu-i mare lucru, că și eu aș putea conduce o autorulotă. Ia uite-l cum se încadrează pe banda de viteză, de zici că-i la cursele de formula unu.
Cliiic! uite-i pe copii, concentrați și ei la primul viraj cu rulota. Bine că i-am așezat unul în fața celuilalt, așa sunt mai puține șanse să se îmbrâncească în timpul mersului. Că nu înțeleg, zău, ce tot au de împărțit! Eu aveam senzația că viața este destul de simplă la 6 și la 8 ani, dar se pare că m-am înșelat.
– Mamaaa…
Uite că Radu a și început cu nemulțumirile. Nu-i răspund.
Cliiic! Poate fac în toamnă un album cu poze. Poze din acelea adevărate, pe hârtie, să le avem pentru când or fi copiii mari și plecați de-acasă. He-hei, cât mai avem noi de muncit până atunci. Ia să calculez eu, că doar le-am făcut pașapoarte de curând. Pașap…
– Paul, ai luat pașapoartele copiilor?
Îmi face semn că nu a auzit, așa că repet întrebarea:
– Ai luat pașapoartele copiilor?
Paul mă privește scurt și nu găsește altceva mai bun de spus decât:
– Care copii?
O Vacanță pe Roți cuprinde mai multe capitole. Au mai fost publicate pe site: II. Primul camping, III. Jivine cu personalitate, IV. La mare (depărtare de casă) și V. Rulotiști experimentați.
Corina Drăgan: „Când am făcut ilustrația asta, ne pregăteam să plecăm într-o călătorie de șase luni cu autorulota, prin sudul Europei. Ce aventură!”.
Vă invit să vă lansați deîndată în aventura descoperirii minunatelor ilustrații ale Corinei:
👉 https://www.behance.net/corinadragan
👉 https://www.facebook.com/corinadragan.illustration
